Altadata

În ansamblu, Olimpiadele Comunicării au însemnat o experienţă plăcută pentru fiecare din noi. Am citit şi ne-am documentat despre lucruri pe care probabil nici astăzi nu le-am fi ştiut dacă nu eram motivaţi de acest concurs, am petrecut altfel timpul, însă cu aceeaşi prieteni pe care îi văd aproape zinlic…

Ieri am avut preselecţiile şi odata cu ele s-a încheiat concursul pentru noi. Am ajuns entuziasmaţi pe la ora 12 şi ceva şi fiind programaţi la ora 13:03 am stat să mai vorbim cu celelalte echipe şi să ne mai repetăm prezentarea. Fetele din organizare ne-au spus că se va întărzia cam 15 minute… acele 15 minute s-au transformat în 3 ore… După ora 13 o parte dintr-o comisie a plecat aşa că a durat cam o oră să se reînceapă preselecţia cu o comisie 2 în 1. De ce atât de mult nu am aflat… Cert este că am intrat să prezentăm la ora 15. Se dusese şi mama entuziasmului şi sinergia echipei se pare, din câte ”spune” punctajul. Am prezentat lejer, fără a avea alte materiale cu noi, ne-am completat, ni s-au pus întrebări, dar răspunsurile noastre nu au fost suficient de bune cred…  Ne-am supărat la început, dar nu pe organizare, ci pe cauza acelei aşteptări şi pe noi evident.  Dacă am fi dat mai mult din noi reuşeam, dar nu s-a întâmplat acest lucru. 

Îmi este ciudă pe noi că nu am trecut. Nu prea sunt obişnuită să pierd, dar bag de seamă că există şi o parte bună a lucrurilor… Doar orice şut e un pas înainte.

Felicitările noastre celor care merg mai departe! Nu lipsim săptămâna viitoare de la conferinţe, iar în mai vom veni la prezentările finale să vă aplaudăm pentru că ştim cât veţi avea de muncă.

Cu drag,

Hippie                  .

Ce poti promite în ziua de azi?

Sau mai degrabă ce îţi poţi promite?

 Cu diploma de bacalaureat nu faci mare lucru, îţi trebuie şi o calificare. Ori te faci zidar, ori alegi o facultate. Mai departe fie parcurgi 3 ani şi un masterat ca gâsca prin apă, fie  te implici în domeniul pe care îl studiezi… 

  E trist faptul că sunt oameni care încearcă să pună în evidenţă ce este mai urât din imaginea studentului şi nu fac nimic constructiv pentru a schimba situaţia. Chiar cei care ne văd cu ochi mai buni, care nu uită că şi ei au păşit cândva cu emoţii pe scările unui amfiteatru şi cărora le-au fost uşi trântite în nas până să ajungă în frunte, ne oferă astăzi oportunităţi de a ne face cunoscuţi. Nu ştiu câţi au idee cum s-au pregătit echipele pentru OC, câţi ştiu ce înseamnă entuziasmul de a participa pentru prima dată la un concurs de comunicare, dar ştiu cam câţi critică nişte rezultate negative care încă nu sunt demonstrate. Eşecul face parte din viaţa noastră, învăţăm din el, dar şi reuşitele fac parte. Acceptăm criticile constructive, sfaturi pentru a ne perfecţiona, îndrumări de orice tip, pentru a nu fi o generaţie de izbelişte care va ţine în viitor discursuri despre PR şi Advertising fără a avea cunoştiinţe despre acestea. Societatea face selecţia în rândul nostru. Nu suntem toţi grozavi, cum nu suntem toţi cu intelectul scăzut, răzbim treptat pentru a depăşi nivelul ”mai marilor” sau ne conformăm cu un statut ce ne oferă strict cele necesare existenţei.

Noi, un ”noi” nu foarte numeros, răzbim pentru a ieşi din tipare şi pentru a lăsa o urmă în tot ceea ce facem. Ne dorim să fim cândva personaje principale ale societăţii, să fim lideri de opinie şi să îndrumăm şi noi peste ani învăţăcei în ale comunicării. Ne promitem să nu facem parte dintr-o generaţie de nepăsători, care vorbesc, dar nu comunică.

 Mâine vom fi la preselecţii. De nu ne vom califica în finală, sper ca blogul nostru să fi trezit măcar o reacţie, fie ea o încruntare, fie un zâmbet schiţat, iar de vom fi printre finalişti… Dar prea multe ipoteze şi prea puţine certitudini de ce să le amplific? Închei cu un sfat: promite-ţi ţie însuţi cât mai multe pentru a fi sigur că ai pentru ce răzbi şi nu lenevi.

Cora

Punem ţara la cale şi ideile la bătaie 2

(La început a fost linişte)  

(… apoi au apărut creaţiile)

(şi în final am eliminat ce era în plus :)) )

Maroon 5 (a se citi: Hippie 5): “Sunday morning, rain is falling…”

Duminica e zi bună pentru … somn, filme, relaxare, plimbări, ieşiri cu prietenii-n pub pentru a pune la punct prezentarea pentru Olimpiadele Comunicării.

Spiritele noastre erau cam plouate în momentul în care ne-am întâlnit … probabil mai mult datorită vremii de afară. Hippioţii par a fi meteosensibili. Cel puţin până-şi reunesc forţele. Pentru că în momentul în care ne-am aşezat la masă, am fost surprinzător de operativi. Ideile au curs, distribuirea rolurilor a fost imediat realizată … Când deodată sună telefonul Hippiotului Coordonator a.k.a. Cora. Ceilalţi 4 deja divagasem discuţiile, devenind foarte gălăgioşi. Cin’ să fie, cin’ să fie? Nimeni altcineva decât Andreea de la OC. Scopul comunicării: informarea publicului hippiot despre programul preselecţiilor de marţi. Feedback-ul nostru: “Da, vom fi acolo,  înainte de 13.03.” Au existat bruiaje în transmiterea mesajului? Cu siguranţă. Noi 4 am reuşit să o acoperim pe Cora, al cărei limbaj al trupului a fost puternic pronunţat, fără succes însă.

După încă 2 ore de stat la poveşti nu ne-am pus la punct doar prezentarea pentru marţi, ci şi vocabularul. (Papară, biţă, ţoaclă…ring a bell?)

În final, am plecat mult mai animaţi, cu promisiunea că ne vom mai întâlni mâine dimineaţă cu minţile clare pentru clarificarea ultimelor detalii.

We’ll keep you posted!

Alexandra

 

De 10 ori Blog

M-am tot uitat pe diverse bloguri în ultimul timp ca să pot să îmi fac o idee completă despre “De ce să-mi fac domn’e blog?” şi nu am ajuns la alte concluzii în afara celor pe care le aveam deja în cap. Ba mai mult, mi-am dat seama că unii îşi fac blog de pomana, adică ori îl încep, bagă un post şi apoi se pune praful pe el, ori scriu tot felul de chestii pe care nici ei nu cred că le înţeleg, copy-paste-uri de pe site-uri, nimic concret… Nu că blogul ar trebui să fie ceva formal… e ceva… dar nu aş putea să îl definesc într-un mod complet şi atot cuprinzător.

Revenind la tema propriu-zisă, na poftim vreo 10 motive, de care am menţionat într-un post anterior, pentru ca să “adopţi” un blog

1.Pentru că aşa îţi poţi “testa” ideile cele mai bizare. În plus, poţi primi, ca bonus, feed-back de la cei care îţi vizitează “colţul de cuvinte”.

2.Pentru că poţi spune ce vrei, despre cine vrei, cum vrei şi fără să te intereseze în mod special vreo părere despre ce ai scris sau despre ce poză ai publicat. Desigur, trebuie sa mai respecţi şi un cod etic, dar dacă ai cei 7 ani de acasă, este suficient, zic eu.

3.Pentru că poţi să scoţi şi nişte bani în plus, de un suc, de o bere, de o atenţie acolo. Nu cred că sunt mulţi, ultima dată auzisem ceva de 100 de dolari (se poate şi mai mult, evident), dar e bine şi aşa, având în vedere că nu e chiar aşa o muncă de ocnă să stai vreo două ore pe zi, chiar mai puţin, şi să scrii ce te taie capu, nu?

4.Pentru că vrei să informezi, să te dăstainui… să comunici. Şi nu oricum, cu o lume variată care are gânduri şi experienţe diferite, care are o altă cultură. Mai pe scurt, pentru că vrei să cunoşti. (Şi aşa azi e chiar vital să ştii de toate)

5.Pentru că nu vrei să treci neobservat şi pentru că tu consideri că ai ceva de spus, ceva care ştii că ar interesa, captiva, emoţiona, informa… etc… Pentru că ştii că poţi.

6.Pentru că ai un domeniu pe care îl cunoşti bine, bine şi vezi cum alţii îl fac “praf” cu date eronate şi chestii care nu mai sunt de actualitate de un car de ani şi parcă nu prea îţi convine că toţi neştiutorii şi necunoscătorii abordează teme de care habar n-au. Dacă tot eşti in temă cu domeniul X de ce să nu te bagi? E şi păcat.

7.Pentru că aşa ai parte de un “public” mai mare decât cercul tău de prieteni. Plus că poţi cunoaşte persoane care sprijină ideile tale şi atunci vei ştii că… nu eşti singur pe lume :)).

8.Pentru că, să fim serioşi, o mare parte din prietenii tăi au dja blog, şi vrei să vezi şi tu cum e. Şi după ce scrii de vreo două ori aşa, incepe să îţi placă.

9.Pentru că îţi place să fii poet, filosof, ironic, atotştiutor, cârcotaş, sarcastic.

10.Nu în ultimul rând, pentru că cine comentează la urmă, comentează mai bine!

Cam astea sunt o parte din motivele pentru care ţi-ai putea face un blog. Recunosc, singurul motiv pentru care eu mi-am făcut blog nu se regăseşte mai sus. Motivul este “De d-aia” (un al 11-lea motiv deci).

Încă ceva inainte de mult aşteptata încheiere: ai grijă unde îţi faci blog. Cele mai sigure adrese sunt:

WWW.BLOGGER.COM
WWW.WORDPRESS.COM
WWW.HAIPA.RO
WWW.VOCE.RO
WWW.ABLOG.RO
WWW.NIMIC.ORG

Şi ca să avem o argumentare ca la carte, cu pro şi contra la pachet, am găsit un post în care NU se recomanda crearea unui blog şi pe care poţi arunca lejer un ochi dacă faci click aici.

Mădă… Punct.

Asteptare

Momentele de aşteptare sunt greu de îndurat fie că vorbim de câteva minute, fie de câteva zile. Îţi frămânţi mâinile în timp ce inima îţi stă în gât, râzi pentru a scăpa de tensiune sau taci chircit pe un scaun aşteptând să fii strigat. Cu sinceritate declar că de când s-au încheiat înscrierile nu am făcut nimic pentru prezentare, dar am introdus în agendele noastre pline de activităţi specifice studentului ideal o zi de duminică pentru a pune la cale strategia. 

Mă gândeam că avem prezentarea într-o zi de marţi, o zi despre care se spune că poartă ghinion, la ora 13:03, numărul 13 fiind şi el un simbol al ghinionului. Schiţez acum un zâmbet pentru faptul că hipioţii nu sunt superstiţioşi, numai că au o imaginaţie ce le permite crearea multor scenarii.

Mai sunt 3 zile şi 13 ore până ne vom afla în faţa juriului. Parcă aştept într-un timp dilatat, iar mintea nu are decât o grijă numită ”calificare”.

Cora

The Incredible… Blog?!?!

De ce blog? Pentru că are toată ţara… şi nu numai? Atunci, de ce Nu blog? Şi aşa începi să te gândeşti de ce ţi-ai face şi tu un spaţiu virtual în care să debitezi, să te dai poet, filosof, interesant, informat, ironic, sarcastic, inventiv… genial! Pentru că poţi, normal.

Şi uite aşa te găseşti pe un site care gazduieşte astfel de mici debitaţii, cu o singură condiţie: să îţi faci cont. Trec cele câteva minute şi gata, e finalizat. Mai mult ţi-a luat să îi găseşti un nume. Şi după toate astea te apuci de scris.

Şi aici e tot farmecul blogging-ului şi asta pentru că poţi scrie ce vrei, ce simţi, ce-ţi trece prin cap fără să te intereseze părerile altora. Citeam undeva că cine are blog nu mai are secrete… dar nu e adevărat, pentru că blogul nu este un loc de confesiune deşi în mare parte în el îţi cam expui micile “frustrări” de zi cu zi. Dar ce te faci când mergi aşa, liniştit, lejer pe stradă şi la un moment dat îţi vine o idee genială, trasnită sau vezi un loc frumos, ceva marcant şi îţi vine să povesteşti tuturor despre el sau eu ştiu ce ţi se întâmplă într-o anume zi… ei bine în cazul acesta îţi tragi un blog şi începi jocul “de-a cuvintele”. Ba mai mult, dai un copy-paste link-ului către blog şi îl pui la status pe Y! Mess, de ce nu? Să nu mai spun că poţi, la un anumit moment al vieţii, să scoţi şi un ban cinstit din această activitate.

Şi dacă eşti începător şi nu ai încă o idee despre “cu ce, cât şi cum” se mănâncă un blog, foloseşte-l pe Domnul Google pentru orice întrebare posibilă sau poţi face un click şi aici pentru ca să te mai “specializezi” în “coafarea” cât mai personală şi deosebită a aspectului exterior (şi nu numai) al blogului tău.

Voi reveni, dar mai încolo puţin, cu 10 motive pentru care ar trebui să îţi faci un blog (chiar dacă participi la Olimpiadele Comunicării, chiar dacă nu )

Yours truly, Mădă.

Summitul Nato - Ziua 1

Ce am reţinut din toate buletinele de ştiri: stăm prost cu tehnica, avem câini prin centrul oraşului, „convingem” militanţii să renunţe la proteste, lui Bush îi place îngheţata şi Marea Neagră are păsări. A se reţine, mai ales, că lui Bush îi place îngheţata (cel mai probabil provenită de la fabrica preşedintelui nostru).

De ce este Bush cel mai puternic din lume? De ce afirmă toţi acest lucru? Eu aş spune că Putin este cel mai puternic om din lume. De ce? Până şi Bush a ajuns la mâna lui.

Sfat pentru colegii mei: urmăriţi cu atenţie ştirile din aceste zile. Veţi afla multe despre PR, propagandă şi manipulare media.

Cătălin

Fără zahăr

Întrebarea mea de astăzi: dacă numărul cerşetorilor este un indicator al prosperităţii ce putem spune despre Bucureşti?

Faptul că după ce îşi recită textul mai introduc şi un text religios este o mişcare de PR? Nu ştiu, dar ştiu că practica are efect.

Poate au învăţat de la maestrul Războinic al Luminii, care plătea cândva studenţii care îi recitau crezul la petreceri.

Cătălin

3= numar magic

                                

        Nu ştiu dacă mă aşteptam la mai mult… Campania organizatorilor pentru a motiva micii comunicatori ambiţioşi de a se înscrie şi la Comunicare instituţională a dat roade: 25 de echipe, în condiţiile în care la Relaţii Publice sunt 33, Advertising 39, iar la Comunicare Politică 13.  Total 110 echipe, adica 550 de participanţi. Asta da olimpiadă! Încă mai am furnicături în degete după ce am văzut listele, deoarece mi-am amintit că peste 6 zile sunt preselecţiile. Ne citim pe seară…

Cora

Tine minte, trei cuvinte

Avem obiceiul de a defini anumite aspecte ale vieţii noastre prin simpla pronunţare a unui cuvânt. Ei bine, azi am asociat  ”tinereţii”, ”vieţii de student” şi ”Bucureştiului” câte trei cuvinte pentru fiecare:

A fi tânăr = Zâmbet, prieteni, curaj

                Alexandra : Tânăr înseamnă să poţi să zâmbeşti. Să zâmbeşti la micile bucurii ale vieţii, întrucât minunile cele mai mari se găsesc în lucrurile mici, iar asta afli când eşti tânar. Înseamnă să ai prieteni de toate vârstele. Să înţelegi jocul celui mic şi înţelepciunea celui bătrân. Înseamnă să ai curaj să te ridici la dans la primul îndemn şi să dansezi pe melodia sufletului tău după cum pofteşti.

A fi student = muncă, noapte, fugă

            Ramona: “MUNCA” – student student, dar tot are de muncă, fie că face muncă de voluntariat, fie că vrea să facă ceva pentru viitorul lui, fie că vrea să se afirme, studentul munceşte munceşte munceşte, pentru că….dupa cum ştim, munca te înalţă, munca e brăţara de aur etc etc. ştiţi voi :p              

                                                       ”NOAPTE” – este momentul în care studentul munceşte la capacitate maximă: fie că termină pe ultima sută de metri proiectul care trebuie predat a doua zi, fie că a avut o idee genială pe care trebuie neapărat să o materializeze pe loc, fie că petrece din greu, noaptea este momentul propice             

                                                       “FUGA” – pentru că studentul este în permanenţă pe fugă, are în permanenţă un loc în care trebuie să fie, un proiect de predat, un curs la care trebuie să participe…mâncăm pe fugă…trăim intens şi pe fugă  

 Bucureşti = „colorat”, uneori „trist”, mereu un „labirint”

   Mădălina: Bucureştiul, în trei cuvinte, este „colorat”, uneori „trist”, mereu un „labirint”. Colorat este pentru că la tot pasul poţi să întâlneşti oameni veseli, plini de viaţă, cu un aspect exterior ieşit din comun, amuzant, ceea ce schimbă peisajul din jur. Trist pentru că uneori griul clădirilor, mizeria din jur, prost-gustul, proastă-creşterea celor care trec pe lângă tine şi gustul amar pe care ţi-l lasă persoanele fără adăpost din jur te pot deprima foarte uşor. Nu în ultimul rând, Bucureştiul este un labirint, cu străzi întortocheate, pe care te poţi pierde foarte uşor, unde poţi descoperi lucruri interesante şi pe care te poţi plimba de zeci de ori fără să te plictiseşti, pentru că mereu observi lucruri noi.

Va urma.